Sugarul isi goleste vezica si intestinul de obiicei imediat dupa ce a mancat, mai ales in cursul primelor 8 luni de viata. Este posibil de a-l "dresa" sa stea pe olita de la 6 la 8 luni. Acest reflex poate disparea in cursul eruptiei dentare, a schimbarii unor obiceiuri si mai ales cand incepe sa mearga nesprijinit (12-16 luni).
Controlul sfinctelor la sugar nu poate folosi, "constient" olita decat incepand de la 15 sau 18 luni. Primul semn al unui control voluntar se observa cand copilul care vrea sa urineze arata cu degetul olita. El isi avertizeaza mama fara a-i lasa timpul de a interveni. De abia intre 18 si 24 luni copilul previne la timp pe cei din jur si poate sa astepte mai mult pana este pus pe olita.
Controlul eliminarii materiilor fecale se dobandeste in general inaintea celui al vezicii. Cea mai mare parte a copiilor nu se mai uda decat accidental spre 2 ani. Fetitele dobandesc mai devreme decat baietii deprinderea de a fi curate.

Factorii care intervin in deprinderea curateniei sunt:

a) Maturatia. Mecanismul controlului sfincterian este foarte complex si depinde de maturatia sistemului nervos. In general, exista o componenta familiala: unii copii sunt mai precoce sau mai lenti decat altii in deprinderea curatenie si pentru statul pe sezut, mers sau vorbit.
Orice copil trece prin stadii succesive: evacuarea autonoma a vezicii (copilul de 18 luni isi avertizeaza mama), antagonizeaza contractia muschilor vezicii si retine urina datorita muschiului ridicator al anusului, stadiul cand el poate controla presiunea intrabdominala datorita diafgramului si muschilor abdominali, ultimul stadiu este cand copilul poate expluza urina sau intrerupe debitul, oricare ar fi plenitudinea vezicii.

b) Educatia. Copilul invata sa-si controleze vezica in parte prin imitatie si in parte prin educatie. Aceasta consta mai ales in a-l ajuta cand permite dezvoltarea, daca mama nu-i da ocazia de a urina de prima data cand isi anunta dorinta, el va intarzia in obisnuirea cu olita.

c) Imbracamintea. La copii la care se folosesc scutece sau chiloti absorbanti, deprinderea de a folosi olita se formeaza mai tarziu.

d) Conditionarea. Un sugar poate fi conditionat sa urineze prin contactul feselor cu marginile olitei. Daca se pedepseste un copil ca nu a folosit olita sau daca este fortat sa se aseze in timp ce vrea sa alerge, el va fi "conditionat" sa se impotriveasca olitei, asociind   formarea deprinderii cu o idee de pedeapsa.

e) Formarea eului si caraterului copilului. Incepand de la un an copilul este in plina perioada negativa si orice incercare de a-l face sa execute un act impotriva dorintei lui  (indeosebi sa "faca" pe oala) se va solda cu un esec. Unii copii sunt mai voluntari decat altii si seamana cu parintii lor.
Copilului ii place si se amuza cum toata casa se preocupa ca el sa faca pe oala. Mama se aseaza langa el, il mangaie, il linguseste si incearca sa-l convinga de a emite materii fecale in timp ce el este incantat s-o refuze, olita ii serveste ca mijloc de locomotie, de jucarie sau de palarie. Un copil poate sa-si satisfaca eul sau si nevoia de a atrage atentia si prin alte mijloace decat refuzul olitei.
Momentul dobandirii curateniei coincide din nenorocire exact cu cel al contestarii. Cea mai mare parte a tulburarilor se datoresc faptului ca se forteaza copilul, iar el refuza sa fie obligat. Cererea olitei, fara sa aiba nevoie , este un alt mijloc de a atrage atentia. Copilul descopera repede ca atunci cand cere olita, mama lasa totul pentru a se ocupa de el. El reancepe s-o ceara la fiecare cinci minute. Mama nu indrazneste sa-l refuze, socotind ca are nevoie intr-adevar de olita si nu se va desprinde cu olita daca ea nu alearga imediat.
Este adevarat ca la aceasta varsta o mictiune este urgenta si copilul va fi curat daca se are grija de aceasta, dar este usor sa stii daca nevoia este reala sau daca nu reprezinta decat o manevra de a atrage atentia. In ultimul caz, mama nu va lua in seama cererea si nu se va deranja decat la intervale socotite convenabile. Daca un copil urineaza prea des, va fi consultat medicul.

f) Stresul psihologic. Teama sau nelinistea pot intarzia dobandirea curateniei si, in plus, pot duce - in timpul perioadelor critice - la pierderea controlului recent dobandit. Copilul nefericit, care nu se simte in siguranta, poate preveni la vechile obiceiuri din cauza unei gelozii, a unei internari in spital, a unei dificultati familiale sau a unui rigorism excesiv.

g) Personalitatea mamei si lipsa de cunostinte. Mama care este decisa sa "dreseze" copilul prea devreme are toate sansele de a-l vedea refuzand olita. Mama nu-si da seama de variatiile normale ale achizitiilor curateniei si este dezoltata sa constate ca copilul sau este in intarziere fata de altii. Ea pedepseste pe copil, iar acesta reactioneaza  refuzand olita sau "udandu-se". Este o greseala din partea unor mame de a crede ca reflexul conditionat al sugarului este echivalent cu un control voluntar. Aceste mame nu inteleg secventa normala a proceselor si reproseaza copilului de a fi prevenit prea tarziu.

h) Lenea. De frica frigului, "curentului" sau daca toaleta este prea departe, copilul prefera sa "faca pe el" decat sa iasa din pat.

i) Factorii sociali. Mictiunile involuntare la unii copii peste varsta de 2 ani tin si de mediiul familial nefavorabil, certuri sau delicventa la parinti, dificultati materiale, nivel instructiv-educativ scazut al parintilor, lipsa de preocupare pentru formarea deprinderilor igienice la copil, pedepsirea copilului, anxietatea parintilor etc. Acesti factori se asociaza frecvent.

Controlul intestinal

Factorii care intervin in controlul sfincterului anal sunt aceeiasi ca in controlul vezicii. Vartsa deprinderii de a elimina materiile fecale numai la olita este foarte variata. Unii copii o poseda foarte devreme si o pastreaza apoi, in timp ce altii "fac pe ei" si la 2-3 ani. Copilul de 18 luni trece printr-o faza de "coprofilie" (atractie fata de materii fecale) si manifesta un interes considerabil pentru eliminarile sale si pentru toaleta.
Copilul este incantat sa vada interesul familiei "centrandu-se pe fecalele lui si descopera ca parintii sunt neputinciosi nu numai in fata refuzului lui de a manca, dar si in fata refuzului lui de a face pe olita, in ambele cazuri el provoaca discutii si nelinisti. El are un moral excelent, pentru ca el este mereu "castigator". Capata placerea unui "accident"  sau isi murdareste in mod voit chilotii de indata ce este lasat sa se ridice de pe oala. Factorii sociali joaca un mare rol in controlul sfincterelor si, in general, in dobandirea tuturor deprinderilor igienice.
Practic, spre 12 luni, parintii ii vor pune olita langa pat si-l vor aseza pe olita pentru cel mult 10 minute.

Explicandu-i la ce foloseste. Daca el vrea sa plece de pe olita nu va fi retinut. Este de dorit ca el sa stie ca exista olita si ca parintii sunt bucurosi daca el o foloseste.
In familiile unde exxista frati mai mari, se va folosi olita concomitent. Prin imitatie, copiii cu frati mai marisori si copiii de cresa invata mai repede sa se serveasca de olita. Copilul care poarta scutece absorbante multa vreme realizeaza mai greu cand este ud sau uscat. Cand poarta pantalonasi, senzatia de scurgere a urinei in jos pe picioare ii dau senzatia ca este tot mic. Impresia ca este inca "mic" poate constitui un factor de intarziere in a deveni curat.

Controlul vezicii urinare este mai tardiv decat controlul sfincterului anal. De abia dupa 18-20 de luni se ajunge la stadiul in care apetitul este capabil de a-si frana voluntar mictiunile. Pana atunci, dimineata cand se trezeste si dupa somnul de dupa amiaza se va pune continutul pe olita la "ore regulate", si atunci cand apar semne ca doreste sa urineze. "Usurandu-se" numai atunci cand apar micile semne de dorinta, copilul are o satisfactie pe care niciodata nu ar fi resimtit-o daca ar fi fost pus constant pe olita.
Aceasta satisfactie este cel mai bun element de reusita in obtinerea deprinderii de  a fi curat. Va trebui sa se astepte inca 4-5 luni, pentru ca un copil sa fie nu numai constient de nevoia de a urina, dar sa fie capabil de a cere sa mearga la olita (spre 2 ani).

La inceput se cere atentie si promptitudine in actiune cand copilul semnaleaza nevoia de a urina sau a emite scaun, deoarece nu poate sa astepte. Aceasta "urgenta" diminueaza apoi rapid, el va putea astepta momentul propice. La putin timp dupa ce s-au deprins cu curatenia, copiii isi retin voluntar urina si scaunul.
In timpul noptii copilul nu poate inca sa se controleze, poate uda patul chiar in timpul unui somn scurt. Poate fi ajutat daca este pus pe olita inainte de a fi dus sa se culce. Cat timp se uda inca noaptea, i se pun scutece, decat sa fie apostrofat cand uda cearceafurile.

Nu va fi trezit in cursul noptii pentru a fi pus pe olita. El nu poate sa se pastreze curat noaptea, pana nu a ajuns la un control complet al sfincterelor in timpul zilei. De obicei, copilul devine curat si noaptea la 2-3 ani (unii copii se scoala singuri noaptea si urineaza fara ajutor).