Pentru dezvoltarea posibilitatilor fizice si sufletesti, copilul are nevoie de spatiu interior si exterior, de sentimentul de libertate. Pentru educatia copilului este necesara multa rabdare. Trebuie combatute cele doua tendinte extreme:

a) Unii parinti cred ca, dupa implinirea varstei de un an "copilul s-a facut mare", nu mai are nevoie de atentie si ingrijiri deosebite. Este lasat putin de "capul lui prin casa", parintii avand numai grija imbracamintei si a mancarii. Or, tocmai acum copilul are nevoie de afectiunea si de prezenta parintilor, mai ales pentru dezvoltarea unor noi activitati proprii (mers, inde-manare, vorbire etc.) si pentru cunoasterea lumii inconjuratoare. Indeosebi in prima etapa copilul este "umbra mamei". Chiar in mentalitatea corpului medical se observa uneori o oarecare subestimare in privinta importantei pe care o are urmarirea continua a dezvoltarii copilului mic. Unii medici se ocupa, de obicei, de copilul mic numai in perioadele vaccinarilor si cu prilejul imbolnavirilor,
b) A doua extrema este oferita de mama care nu reuseste nici la 3-4 ani sa se dezlipeasca de copil, lipsindu-1 de posibilitatea de a-si dezvolta fortele pentru cucerirea mediului inconjurator. Multi copii sunt insuficient pregatiti pentru viata, pentru ca parintii nu se pot hotari sa-i lase sa se desifasoare, sa le sa-tisfaca nevoia de miscare si de explorare a lumii inconjuratoare.
Maturarea creierului si a cailor nervoase duce la o mai buna stapanire a miscarilor corpului.
Nevoia de miscare domina intreaga perioada a copilului mic. Trebuie inteleasa prin prisma dorintei de a-si folosi si stapani muschii in toate felurile. Ei alearga, cotrobaiesc, se eatara peste tot. Chiar daca se intampla sa cada, copilul reancepe mereu ce si-a propus, pentru ca dupa reusita sa inceapa altceva. La sfarsitul perioadei de copil mic, el este tn stare sa execute la comanda rniscari sistematice.

Impresioneaza vioiciunea si vitalitatea lui

Reuseste sa "dea gata" toata familia. Dintr-o nevoie interioara, el este mereu activ. Cu toate acestea, plimbarile mai lungi il obosesc, nu corespund nevoilor lui naturale. La inceput miscarile sunt stangace, neindemanatice; apoi sunt domoale, grajioase, treptat devin coordonate.
Mersul si miscarile mainilor sunt mai sigure, ceea ce il face sa se miste tot timpul, sa-si perfectioneze mersul, apucarea, capacitatea de a explora si cunoaste mai mult. Aceasta mobilitate, prin primejdiile pe care le implica, antreneaza o schimbare in relatiile cu adultii si indeosebi cu mama. Pana acum raporturile dintre mama si copil se limitau la ingrijiri, incurajari, mangaieri. De acum inainte parintii adauga in raporturile lor cu copilul interdictia: NU, Consecinfele psihologice ale acestei franari sunt importante. Parintii sunt datori sa foloseasca cu tact si discernamant orice interdictie. In primii 3 ani de viata bataia, certurile, brutalitatile sunt interzise. Este necesar ca un copil sa" cunoasca limitele desfasurarii personalitatii sale (miscare, joc, refuz etc.), dar absolut necesare sunt: incurajarea, lauda, disponibilitatea de a-1 intelege si de a-1 sprijini in tot ce face.