Greutatea

Cresterea este de circa 200-250 g pe luna, respectiv 2,5-3 kg intr-un an. Unii parinti se nelinistesc de faptul ca trec uneori luni de zile si greutatea "ramane pe loc". Mai ales la copiii vioi, jucausi. cresterea este mai lenta. Nu are importanta prea mare greutatea in cazul in care copiii respectivi sunt sanatosi, cu mucoase bine colorate, cu obrajii rosii, cu privirea vie, cu muschi bine intinsi ("carnea tare"), cu rniscari suple, veseli, cu pofta de mancare si somn linistit. Mai raulte probleme se pun la copiii prea grasi decat la cei slabi.

Cresterea in inaltime este de 12 cm. Cresterea este din ce in ce mai inceata; uneori stationeaza luni tntregi. De abia la prepubertate si pubertate va reaparea un salt al cresterii. Consumul de proteine animale, de vitamine si saruri minerale (fructe si zarzavaturi) influenteaza cresterea, dar rolul ereditatii este covarsitor!

Cresterea taliei este mai importanta. Cifrele de mai jos sunt orientative, cu mari variatii de la un copil la altul; medicul este singurul in masura sa le interpreteze. Parintii sunt datori sa consemneze in caietul copilului cifrele greutatii (uneori nu se schimba cateva luni in sir!) si ale taltei la 15 luni, 18 luni si la 24 de luni.
Dentitia.. Incisivii laterali apar intre 10 luni si 1 an; mtre 1 an si 18 luni apar priroii 4 premolari; in sfarsit, intre 16 si 24 de luni apar caninii. Ordinea de eruptie poate fi neregulata. si la aceasta varsta eruptia dentara se poate insoti - la unii copii - de durere locala, de o secretie salivara mai abundenta, de iritabilitate, de scaderea apetitului. Este insa o greseala sa se puna pe seama eruptiei dentare tulburari mai serioase ca: febra, imbolnavirile mai grave, diareile, insomniile.

Dezvoltarea psihomotorie
Motricitatea

Nevoia de miscare s-a manifestat inca din perioada de sugar. In cel de al II-lea an, aceasta nevoie se accentueaza. Copilul se taraste, se agata, merge de-a busilea, se "plimba" prin toata camera. Catre varsta de 1 an si in trimestrul al V-lea de viata face primele incercari de a pasi; sustinut de cineva. Se incumeta sa se deplaseze singur de la o mobila la alta, se amuza chiar sa se sprijine pe ambele picioare si sa ramana astfel cateva momente; se clatina, sovaie. Este momentul in care trebuie inyatat sa mearga.
Copilul poate fl sprijinit tinandu-l la inceput de umeri sau axile, apoi de maini, cu bratele intinse in sus, iar dupa aceea, poate ft ajutat, tinut numai de o mana. Dupa cateva saptamani de "antrenament" reuseste sa mearga singur. Cade des; daca se loveste mai violent, dorinta de a merge, este amanata pentru catva timp. Timp de cateva luni, el merge cu picioarele departate (cu baza larga de sustinere), uneori cu bratele intinse pentru a-si menjine echilibrul. 

Cei mai multi au inca un mers nesigur si de aceea isi satisfac nevoia de miscare, deplasandu-se in4 labe.
Daca intervin incidente, stagnari, scurte perioade de regresiune, parinpi nu vor intra in panica, nu-1 vor forta. Orice progres trebuie sa vina de la sine. Nici o maturatie nu urmeaza un ritm absolut regulat. La fiecare cadere, copilul va fi calmat, incurajat. Reactiile parintilor sunt foarte- importante in ela-borarea personalitatii lui. O cadere violenta, o "cearta" a tatalui, o reactie catastrofica a mamei la insucce-sele copilului amana cucerirea posibilitatii de a merge. In general, la 12-15 luni copilul este capabil sa mearga singur; la 18 luni poate chiar sa fuga greoi. La 18 luni poate urca pe scari, tinut de o mana, treapta cu treapta. La 20 de luni poate sa coboare tinut de o mana si chiar sa se urce tinandu-se de balustrada. La 24 de luni poate fugi bine, avand insa tendinta de a cadea des. Intre 18 si 24 luni este varsta de "umblat de colo pana colo" si de aceea necesita o supraveghere permanenta.

Intre 10 luni si 14 luni, din pozitia verticala, sprijinindu-se cu o mana (de gratiile patului, ajutat de un adult etc.), copilul se apleaca si cu cealalta mana ridica o jucarie fara sa-si piarda echilibrul. Spre 15 luni, de cele mai multe ori, fara sa se mai sprijine, reuseste sa ridice un obiect. Intre 1 si 2 ani apuca si arunca mingea cu ambele maini si apoi o rostogoleste cu piciorul. Intre 2 si 3 ani prinde si arunca mingea spre mama. Executa mici ordine si reuseste sa aduca un pahar cu apa fara sa-1 verse.
Paralel cu perfectionarea motricitatii generale (globale) se dezvolta si motricitatea fina. Copilul devine din ce in ce mai indemanatic! Am vazut ca la sfarsitul primului an de viata reuseste sa apuce obiectele mici cu varful degetelor. Acum se apropie de orice obiect, il apuca, fie cu toata mania, fie cu degetele, si adesea il duce la gura. Gura ramane inca un organ de cunoastere! Alteori, dup ace apuca un obiect, loveste cu el, il lasa din nou sa cada, il arunca sau il aseaza in alta parte. Scotoceste prin sertare, dulapuri, cosul de hartii etc. scotand obiectele. Descopera scame, gunoaie, frimituri. Apare pericolul accidentelor si intoxicatiilor! Se afla intr-o faza de cercetare, de exersare continua, resimtita de catre adulti ca obositoare si chiar suparatoare. Interventia lor pentru a-l struni, de a  incerca prin cuvinte si mijloace mai viguroase, de a-l face cuminte au ca effect nu franarea, ci accentuarea reactiilor de negativism. Este mai bine ca, in aceasta faza in care copilul cucereste spatial din jurul lui intr-un mod separator pentru adulti, activitatea lui sa fie canalizata spre jocuri sau actiuni commune. Are nevoie de aceasta perioada de cautari, pentru a avea mai tarziu o indemanare corespunzatoare si o dorinta sanatoasa de a munci, precum si de timp pentru a invata sa inteleaga ordinea din lumea adultilor.