1. Varsta lui NU. Incepand din luna a 15-a se anunta dobandirea lui "nu". Copilul se deplaseaza "in 4 labe" sau chiar merge nesprijinit, devine mai independent si cateodata prea curajos; incep reprosurile si unele mame il transforma intr-un obiect al interdictiilor.
Mama ii spune mereu "nu", "nu" clatinand capul. Copilul o imita, si acest gest de refuz capata valoarea unui sens al vorbirii (valoare semantica). Este prima idee abstracta care se cristalizeaza in gandirea copilului. De acum copilul poate fi educat.
Refuzul mamei, sau interdictia folosite cu discernamant, fara agresivitate si numai incepand din a doua jumatate a celui de al doilea an, sunt binevenite pentru copil. Formarea eului se intareste din frustari, din refuzuri, capitale pentru dezvoltare mintala a copilului.

2. Varsta distrugerii. Cu mersul lui inca nesigur, copilul rastoarna sau distruge obiecte, scoate carti din biblioteca, rupe ziare, mazgaleste peretii etc. Vazute prin prisma adultilor, acestea sunt actiuni distructive. De aceea s-a si vorbit despre o faza distructiva, de o "varsta a distrugerii" sau "varsta faradelegilor".
Trebuie insa subliniat ca la copil nu s-a conturat notiunea de stricaciune si de distrugere; el se bucura de toate actiunile lui, le incearca neancetat, cercetand si cucerind treptat lumea inconjuratoare.

3. Varsta intrebarilor. Incepand din al 3-lea an de viata si continuand si in anii urmatori, progresele limbajului sunt favorizate de asa-numita varsta a lui "de ce"?. Prin raspunsuri rabdatoare la intrebarile "ce este", "de ce" etc., parintii vor contribui la crearea echilibrului sau interior, sigurantei de sine si a unor programe vizibile in capacitatile de comunicare si cunoastere.

4. Imaginatia devine mai vie si mai colorata. Se contureaza diferente individuale, in functie de inzestrare si de mediu. Unii par sa aiba o imaginatie saraca, abia indraznesc sa paraseasca terenul realitatilor sigure, altii dau drumul fanteziei intr-un mod plastic si viu.
La acestia din urma exista o stransa legatura intre lumea simturilor si lumea dorintelor, putand duce la tot felul de povesti, inventii etc. Unii parinti se sperie vazand in acestea o predispozitie la "minciuna". Inaintand in varsta, copilul se convinge ca povestirile si relatarile lui trebuie sa fie adevarate. Dar pentru moment el nu poate face deosebire intre realitate, fantezie, aparenta si adevar. Pentru copil, tot ce il procupa in interior, este real.

5. Prima faza de incapatanare (numita astfel pentru a o deosebi de a doua perioada conflictuala situata la 12-13 ani). Sar putea vorbi mai degraba de o perioada de incercare sau de perseverare pentru consolidarea vointei care se trezeste, subliniindu-se mai mult aspectul pozitiv al achizitiei pentru dezvoltarea generala a copilului.
Reactiile negative ale copilului devin mai fregvente, mai ales in ceea ce priveste mancarea, adormirea si desprinderea de a fi curat. Acest negativism se datoreste greselilor si mai ales rigiditatii parintilor. Dupa alti autori, copilul isi manifesta foarte des incapatanarea fara un motiv precis. S-ar parea ca atunci cand nu cedeaza si nu se supune altora, el cauta sa vada daca mai este iubit.

6. Spiritul "conservator". Strans legata de perioada aceasta a "nu"-ului este tendinta conservatoare foarte marcata a copilului, care poate imbraca forme hazlii sau de incapatanare. Copilul manifesta o grija exagerata ca totul sa fie facut la fel.
Masa, imbracarea, culoarea, curatenia "trebuie" sa se desfasoare intr-un anumit fel, cu acelasi ritual. Mama trebuie sa puna lucrurile la loc, desi el insusi nu arata tendinta marcata spre ordine. Cerintele copilului se adreseaza celor din jurul lui.
Povestea care se spune la culcare trebuie reprodusa identic cu textul din ziua precedenta. Poate fi repetata la nesfarsit. In felul acesta, copilul verifica "corectitudinea" altora si savureaza propriile sale cunostinte. Uniformitatea acestor acte reprezinta pentru copil un punct de siguranta, de caldura si de confort sufletesc.

7. Cel de al treilea an de viata este atat de plin de contradictii, incat nu este de mirare ca dificultatile enumerate mai sus nu pot fi depasite cu usurinta. Este necesara o mare rabdare si intelegere din partea adultilor. Cei mai multi copii se dovedesc receptivi la laude sau critici. De asemenea, desi sunt conservatori, prezinta un viu interes pentru tot ceea ce este nou, pentru variatie.
Tandretea si increderea se succeda cu momente de refuz total de colaborare, chiar de dusmanie. Dorinta de a actiona independent cu orice prilej este din ce in ce mai neta; adesea afirma "pot si singur".

Limbajul. In dezvoltarea vorbirii se inregistreaza progrese mari. De la pronuntarea de sunete, de exclamatii, de cuvinte izolate, copilul va trece la elaborarea de propozitii cu 2-3 sau chiar mai multe cuvinte. Apare un limbaj particular copilului, cu deformari si inventii originale, care-i confera o posibilitate mai larga de exprimare si de a pune intrebari.
Pentru a numi un obiect, pentru a avea "notiuni", copilul trebuie mai intai sa inteleaga. Etapa de cercetare si cucerire a lumii din jurul lui favorizeaza mult dezvoltarea limbajului. O alta premisa obligatorie este ca auzul sa fie normal. Cand, in familie sau in cresa, vorbirea este o veriga permanenta de legatura dintre diferitii membri, cand copilul este inconjurat de o atmosfera de calm, afectiune si intelegere, cele auzite reprezinta un stimul, dezvoltarea vorbirii este favorizata.
Dimpotriva, scandalul, tipetele, "scenele" fac pe copil sa nu inteleaga, iar cuvintele auzite sunt asociate cu sentimente negative. In astfel de cazuri, se observa intarzieri de vorbire. Trebuie subliniat ca la aceasta varsta copilul traieste intr-un mod particular denumirile si numele. Pentru el, numele reprezinta insasi persoana sau obiectul. daca este denumit un animal, o persoana sau un obiect prezent, atunci aceasta prezenta devine mai vie.
Mai tarziu, daca un adult ii spune denumirea unui obiect, el il recunoaste, il cere sau se deplaseaza si-l aduce mamei. Astfel, copilul isi creeaza lumea care-l inconjoara, apoi, putin cate putin, da un nume obiectelor si fiintelor care populeaza aceasta lume.
Intarzierea vorbirii. Normal un sugar pronunta 3-5 cuvinte bisilabice ("ta-ta", "ma-ma", "me-me", "pa-pa"), iar la 18 luni are un vocabular de circa 18-20 cuvinte, in general mono si bisilabice. Exista insa o mare variabilitate in ceea ce priveste momentul cand copilul pronunta cuvintele si mai ales varsta la care a inceput sa vorbeasca curgator.
In practica medicala, intalnim foarte multi copii care nu au "inceput sa vorbeasca". Adesea medicul, psihologul sau logopedul sunt consultati daca nu este vorba de un copil mut sau inapoiat. Trebuie precizat, de la inceput, ca mutenia nu se intalneste decat in cazurile de surditate, de suferinte grave ale sistemului nervos (hemoragii ale creierului la nastere sau dupa traumatisme, infectii grave ale sistemului nervos (hemoragii ale creierului la nastere sau dupa traumatisme, infectii grave ale sistemului nervos, unele boli ereditare, intoxicatii cu unele medicamente).
In cazurile de suspiciune de surditate, serviciile de audiometri din clinicile  O.R.L. precizeaza diagnosticul. La a doua problama, dupa intarzierea aparitiei limbajului este un semn de inapoiere mintala, medicul raspunde cu toata circumspectia dupa o discutie amanuntita asupra dezvoltarii fizice si maturarii psihice a copilului, urmata de un examen clinic competent.
Exista un limbaj pasiv (copilul intelege si asociaza) si unul activ (in jurul varstei de un an) persoanele din anturajul apropiat sau aduce un obiect cunoscut cand i se cere (executa un ordin), va fi considerat, dupa parerea noastra, ca normal. Am intalnit copii care pana la 24-48 de luni pronuntau putine cuvinte sau chiar nici macar un cuvant, cu ajutorul caruia sa comunice vreun gand.
Ei auzeau si stiau tot ce se vorbeste, executau mici ordine, isi exprimau dorinte sau proteste prin semne, cand auzeau ceva ce nu-i privea. Inainte de a aparea cuvintele conventionale, unii copii au o intarziere in dezvoltarea vorbirii intelegiabile, au un jargon propriu bogat; acest jargon ("pe limba lui") are adesea intonatiile si nuantele vorbirii umane, dar sunetele nu transmit ceva ve poate fi inteles de cei din jur.
La copii normali, la care vorbirea este in intarziere, spre 18-24 luni survine o schimbare brusca, incat ajung sa pronunte cuvinte si sa exprime intelesuri, ca si copiii cu vorbire neantarziata. Astfel, unii "muti", care de fapt ereau copii normali, reusesc ca la a doua aniversare a zilei de nastere sa exprime propozitii din trei cuvinte. Subiectul acestor propozitii este adesea "eu" sau numele sau. Ca o compesatie, dupa ce "si-au dat drumul", acesti copii vorbesc toata ziua.
Recomandam sa nu se faca observatii si sa nu se corecteze cuvintele deformate de copil; totodata adultii nu vor imita pe copil, intrebuitand limbajul lui infantil. Situatii in care se vorbesc doua limbi intr-o familie. Aproape in toate cartile de specialitate se atrage atentia ca, pentru a nu intarzia progresele limbajului la copil, este bine sa se vorbeasca o singura limba. In ultimul timp se sustine ca unui copil i se poate vorbi de la inceput in ambele limbi, cu conditia ca aceea persoana sa vorbeasca in permanenta in limba respectiva; mama in limba materna, iar tatal in limba pe care o cunoaste.
In acest fel, copilul se va obisnui din timp sa se adreseze si sa raspunda parintelui respectiv, in limba pe care acesta a folosit-o initial. Copilul invata de la inceput doua limbi, ceea ce prezinta mare importanta in lumea moderna.
Spre varsta de 3 ani posibilitatile de exprimare se perfectioneaza, mai intai limbajul inteles si apoi cel vorbit, care este impresionat de variat. Un copil de care se ocupa parintii si care aude cuvinte multe si variate infamilie poseda un bagaj lexical mai bogat decat cei care sunt indemnati sa invete.
Propozitiile se structureaza putin cate putin, dar sunt inca "agramaticale". Copilul face "greseli" in ceea ce priveste succesiunea cuvintelor, nu le uneste, nu pronunta prepozitii si conjunctii. Propozitiile sunt scurte.