Ati uitat parola?
Ati uitat informatiile de logare?

Perceptia

 

La 3-4 ani copilul se intereseaza de capacitatea functionala a obiectelor, pe care le compara, le pune unele peste altele, le sorteaza dupa forma sau culoare, le demonteaza etc.
Lucrand cu plastilina sau cu creta colorata, realizeaza forme simple, pe care le denumeste apoi dupa aspectul lor exterior. Recunoaste succesiunea logica a anumitor actiuni din desfasurarea programului zilnic, precum si legatura logica intre obiecte si cuvinte.
Poate "citi" poze dintr-o carte. Recunoaste litere izolate. Poate desena un patrat. Deosebeste mai multe culori isi sti varsta. La 5-6 ani experientele tactile (pipait) si motorii (miscare) trec pe al doilea plan. Pe langa impresiile vizuale (vede tot), capata importanta cele acustice.
Deosebeste sunete de tot felul, fredoneaza cantece simple si le insoteste de miscari ritmatice. Incepe sa deseneze si sa modeleze, incercand sa reproduca obiecte si actiuni. Fantezia in folosirea culorilor si desenarea "formelor" unor obiecte, persoane sau animale, joaca (inca) un rol mai mare decat adaptarea la realitate.
Spre sfarsitul perioadei de copil mic apare diferentierea din ce in ce mai buna intre imaginatie si realitate. Copilul priveste activ si critic lumea inconjuratoare, dar si propriile lui performante. Dezvolta spirit creator, face planuri, isi fixeaza obiective si le urmareste consecvent. Are notiunea timpului si a cantitatii. Poate numara pana la 10-15. Cunoaste 5-6 culori si cateva monede.

 

 

Limbajul

 

Progresele intelectuale continua cu o mare rapiditate. La 3 ani un copil se exprima suficient pentru a fi bine inteles. Intre 3 si 6 ani, schimburile verbale cu toata familia se imbogatesc prin largirea relatiilor cu alti copii si cu educatoarele din gradinita.
Substantivele si adjectivele se inmultesc paralel cu progresele pe care le face in contact cu realitatea inconjuratoare. Am vazut ca la circa 3 ani copilul spune EU, se recunoaste deci la persoana intai, ca un individ separat fata de ceilalti. In acelasi timp apar in vocabularul lui cuvintele TU si EL. Pentru el este accesibil numai ceea ce este corect, chiar numele unui obiect ii apare ca una din proprietatile sale.
Notiunea de timp este perceputa incet. Treptat prescolarul va intelege ce este timpul devenind capabil sa foloseasca verbele nu numai la prezent, ci si la viitor si trecut. De indata ce devine constient de el, de cei doi parinti, de sexul de care apartine, el va folosi femininul si masculinul.
Curiozitatea amestecata cu dorinta de comunicare manifestata, cum s-a mai spus, prin intrebarile: "De ce?", "Cum?", "Pentru ce?" si raspunsurile primite contribuie la imbogatirea bagajului de cuvinte.
Adultii sunt datori ca, pe masura intelegerii copilului, sa-i raspunda cu cuvinte simple. In timpul plimbarilor ii vor spune numele florilor, arborilor, statuilor, cladirilor mai importante, imbogatindu-i vocabularul. Povestirea unor istorioare simple, rasfoirea in comun a cartilor cu figuri, unele jocuri educative contribuie la marirea bagajului de cuvinte.

 

Putin cate putin, copilul devine capabil sa-si exprime prin vorbe gandurile si impresiile sale. Astfel, ajunge ca la 6 ani sa invete sa citeasca si sa scrie limba pe care o vorbeste.
In conduita lor generala si, mai ales, in timpul jocului, copiii nu mai sunt tacuti. Baietii in special fac zgomot imitand unele animale, personaje vazute in filme sau pe tovarasii de joc mai mari. Fetitele vorbesc cu papusile: le mangaie, le mustra, le instruiesc.
Copilul unic la parinti, care nu poate sa comunice decat cu parintii si cu bunicii, are dificultati de adaptare la limbajul adultului. Gradinita este institutia care corecteaza aceasta carenta a mediului psiho-social al copilului.

 

Intre 3 si 6 ani incepe si perioada cuvintelor si expresiilor grosolane, triviale. Aceste cuvinte sunt imprumutate, in general, dintre cuvintele care desemneaza functiile de eliminare si ale reproducerii umane.
Copilul le pronunta cu o satisfactie provocatoare. Uneori, cand este furios sau nu i se indeplineste o dorinta, injura si continua cu toate grosolaniile culese de la copiii mai mari. Parintii sunt alarmati. Dupa unii autori, grosolaniile se explica prin tendinta de imitatii.
Copilul nu cunoaste sensul real al cuvintelor grosolane, dimpotriva el are un sentiment de putere, are impresia ca atrecut in randul celor mari, exprimandu-se si tipand exact ca ei camd sunt suparati.
Este bine ca parintii sa nu dramatizeze exploziile verbale ale copilului. Toti membrii familiei trebuie sa-si controleze tonul si expresiile atunci cand sunt suparati. Dezaprobarea copilului se va face cu tact. Adultii ii vor arata copilului prin cuvinte simple, prin expresia fetei, prin limbajul personal ca nu sunt de acord cu astfel de expresii.
Adesea, unii parinti "se distreaza" si sunt mandri de "cuceririle" verbale ale progeniturilor, incurajand astfel "progresele" copilului pe aceasta linie. Altii, din contra, dramatizeaza atat de mult, incat creeaza in copil un sentiment de vinovatie, ce-l complexeaza si-l pun intr-un stadiu de inferioritate ata fata de parintii perfecti, cat si in fata unor copii mai agresivi, cu o limita sloboda.

 

 

Dificultati de limbaj

 

Fara a minimaliza rolul factorilor neurologici si senzoriali, este important sa retina influenta capitala a conditiilor afective si relationale. Rolul mamei este esential. Dragostea si spontaneitatea sa reprezinta un stimul indispensabil in aparitia si imbogatirea limbajului copilului.
Dezvoltarea limbajului depinde de asemenea si de interactiunea permanenta ce se stabileste intre copil si adultii care-l inconjoara. Daca acestia, prin lipsa de educatie, de timp sau din alte motive restrang stimularea verbala si "schimburile de vorbe" cu copilul, acesta va fi lipsit de elementele fonice si afective ce-i permit sa-si construiasca si sa-si imbogateasca limbajul.
Astfel de situatii se observa in unele familii dezorganizate sau cu creturi intrafamiliale. Conditiile de viata moderne, lipsa de timp si surmenajul parintilor sunt factori care contribuie la multe intarzierei de vorbire. Gradinita are un rol important in corectarea unor deficiente precoce de limbaj.
Trebuie stiut de toata lumea ca tulburarile de vorbire au cauze numeroase, cu prognosticuri foarte diferite. Diagnosticul precis necesita  de obicei colaborarea mai multor specialisti: un neuropsihiatru, un oto-rino-ralingolog familiarizat cu problemele de audiometrie infantila, un pediatru si un logoped.
De foarte multe ori, diagnosticul nu poate fi precizat dupa un singur consult. Inainte de 3 ani, surditatea preteaza la multe discutii. In momentul de fata, cu ajutorul unor aparaturi moderne, la clinicile de O.R.L se poate stabili cu precizie gradul de tulburare organica a auzului. Dintre tulburarile usoare de limbaj la varsta de 3-6 ani se intalnesc: o oarecare intarziere in vorbire, dificultati de pronuntare si balbaiala. Se va cere sfatul medicului.

 

 

Comportamentul social

 

In jurul varstei de 3 ani interesul copilului este concentrat in mod evident asupra adultilor care ii sunt parteneri si ii servesc de model. In contactul permanent cu acestia, el invata sa deosebeasca notiunile  de eu si tu.
La inceput este inca foarte ascultator, deoarece adultii ii usureaza posibilitatea de a fi activ, ii ofera jocuri, mancare, treptat insa tinde la dobandirea independentei. In acest context apar cunoscutele reactii de incapatanare, daca propriile dorinte vin in conflict cu hotararile luate sau impuse de adulti.
La 4 ani si-a stabilit in mare masura o anumita independenta si se adapteaza la programul zilnic. La aceasta varsta copilul nu este usor de dirijat, din cauza nevoii lui imperioase de miscare. Pe de alta parte, cu toata dorinta de a deveni independent, reapare mereu nevoia de a se intoarce la protectia adultului.
La 5-6 ani comportamentul fata de adulti este mai putin grevat de conflicte decat la 3-4 ani. Copilul participa cu placere la activitatile adultului  si se bucura cand este incurajat ca a facut un lucru bun. Conflictele care apar pot fi lamurite prin intermediul vorbirii.
Creste interesul si dorinta de a se juca cu alti copii si de a se masura in mici competitii capacitatile si puterea. Incepe sa accepte reguli simple de comportare, cu timpul reuseste sa treaca propriile dorinte pe plan secundar, sa respecte dorintele si chiar sa caute societatea altor copii: formeaza grupuri restranse de joc, prefera parteneri de joc de acelasi sex. Incearca sa-si domine anturajul.
La copilul singur la parinti se observa uneori o adevarata "lupta pentru hegemonie" cu bunicii. Se infurie cand nu i se fac poftele sau cand este dominat in joc de alti copii. Nu-l mai potolesc laudele, are crize de manie si tendinte la negativism.

 

 

Receptivitate si posibilitati noi de cunoastere

 

A doua perioada a intrebarilor ilustreaza marea curiozitate, aviditatea dupa ceea ce este nou. Repeta tot timpul "de ce?", "pentru ce?", "cum se face?". S-ar parea ca este multumit, cand constata ca i se raspunde la intrebare sa ca nevoia de a intreba si de a sti este luata in serios. Ceea ce doreste copilul nu este cunoasterea in sensul intelectual, ci sentimentul de certitudine, de calauzire in lumea incalcita care i se deschide in fata.
Unii adulti nu stiu ce sa raspunda la unele dintre intrebarile copilului, incercand sa-i satisfaca curiozitatea cu logica lor de adulti. Este nevoie de explicatii simple, pe intelesul copilului, cu notiuni si exemple din lumea ce cade sub simturile lui. Alti parinti se enerveaza de intrebarile "plictisitoare" ale copiilor, este si mai grav, copilul simtindu-se singur si frustrat in dorinta lui de a deveni "mare".

 

 

Rationamentul si fantezia

 

Din al 5-lea an, odata cu receptivitatea crescanda a copilului, creste si rationamentul sau. El se gandeste la cele auzite si invatate. Uneori, la mult timp dupa ce asculta un basm, mama sau eucatoarea se trezesc cu diferite intrebari legate de acesta.
Acum copilul se gandeste mult si incearca sa se exprime. Ii place si incearca sa imite zgomotele animalelor, face usoare rime, creeaza cuvinte etc. Cateodata, pornind de la evocarea unui fapt real, inventeaza peripetii, alteori, jucandu-se cu un cal sau cu o masinuta. Isi inchipuie tot felul de aventuri.
Ii place povestile in care eroii sunt animale, carora le atribuie propriile lui sentimente. Gustul pentru povestile cu zane si pentru fantastic vine dupa varsta de 5 ani. Povestile inventate de parinti trebuie spuse la fel, fara modificari. Prefera 1-2 povesti repetate mereu si in aceeasi varianta.
Binele, curajul, modestia si, in general, trasaturile pozitive, trebuie sa caracterizeze personajele iubite de copil. Povestile cu strigoi, serpi, lupi etc. duc la spaime, somn agitat, cosmaruri, izolare sau maternodependenta. In epoca actuala, cu revolutia tehnica extraordinara, cu extinderea televiziunii si cinematografiei, se observa o transformare a preferintelor copiilor, de la gradinita si pana la scoala.
Sub influenta indeosebi a televiziunii si a modului de viata al familiei din zilele noastre, povestile pentru copii trebuie sa aiba garantia ca sunt sau pot fi reale, ca sunt verosimile. Emisiunile de la televiziune din viata animalelor, desenele animate, ora copiilor etc. au luat in mare masura locul povestilor de odinioara.
Spre sfarsitul celui de al patrulea an de viata, copiii ating apogeul activitatii imaginative, care reprezinta pentru un observator mai atent cheia "lumii dorintelor" copiilor.

 

 

Imitarea adultilor

 

Copilul are tendinta sa inlature toate indoielile, prin victoria binelui asupra raului. Aceasta corespunde intru totul dorintei lui de a se comporta in asa fel incat sa fie pe placul parintilor, educatoarei, copiilor mai mari. Asteapta intodeauna consintamantul sau lauda parintilor.
El imita pe adulti in jocurile sale "de-a mama si de-a tata", "de-a doctorul", "de-a politistul" etc. In fantezia sa se vedeadult si erou. Este mandru de parintii sai si este in stare sa planga sau sa se bata daca cineva ar spune ceva rau despre ei.
Copilul a constatat ca este o fiinta independenta. Acum incearca sa-si inchipuie ce ar vrea sa devina. Este logic sa-si aleaga drept ideal pe cei din imediata apropiere, presupunand ca parintii nu se comporta atat de urat incat sa nu poata fi acceptati de copil ca ideal de viata. Aceasta faza de indentificare care dureaza cativa ani si este in continua schimbare.
Indentificarea cu parintii intareste increderea in sine a copilului. Incearc sa faca totul la fel sau mai bine decat ei. Alearga cu ei si se bucura daca-i intrece. La 3-4 ani copilul si-a insusit notiunile de "trebuie" si "este permis".
Uneori se lauda, exagereaza, foloseste cuvinte mari. Toate acestea sunt incercari de a fi ca adultii. Se simte ca un adult si ar vrea sa beneficieze de toate privilegiile acestuia: sa nu se culce devreme, sa priveasca la televizor impreuna cu toata familia, sa mearga in vizite, sa manance cu lingura mare, sa bea din ceasca.

 

 

Indentificarea cu alte roluri

 

Trecand dincolo de indentificarea cu parinti, incepe sa manifeste un interes crescand pentru toate rolurile. Ii place sa se costumeze, jucand roluri potrivite. Rolurile importante si costumele sclipitoare sunt cele mai agreate. De la jocul "de-a mama si de-a tata" copilul trece la altele experimentand tot ce poate fi si face un om. Dupa 4-5 ani vrea sa joace si alte roluri sau de personaje din unele filme.
In cursul celui de al saselea an de viata, dezvoltarea copilului mic s-a desavarsit.
Toate functiile motorii sunt stapanite fara dificultate. Copilul poate executa voluntar toate miscarile, chiar si pe cele mai fine si mai complicate. Pe plan psihic si spiritual se anunta o perioada de stabilizare si armonie.
Copilul invata sa-si dirijeze vointa. Intelege justificarea unor ordine, desi continua sa intrebe mult "de ce", sa se intereseze de urmarile si consecintele posibile. Dar la aceasta varsta devine posibila o adevarata gandire cauzala care-l ajuta sa inteleaga motivatia si felul actiunilor.
Astfel, copilul castiga un nou sistem de referinte; el poate actiona rational, imaginea sa despre lume devine mai realista, problematica mai palpabila.

 

 

1. Gandirea logica si planificarea
Cel de-al saselea an ar putea fi denumit faza de experimentare a actiunilor planificate. Descopera necontenit fapte ssi legi care vin in contradictie cu tendintele impulsive si vointa lui.
Cu putin timp inainte, el credea ca obtine locul dorit indata ce si-l doreste. Acum descopera ca multe lucruri sunt inaccesibile si imposibile, incepe sa gandeasca, sa aleaga si sa planuiasca.
In desenele lui vrea sa reproduca lucruri "care exista", prezinta interes pentru constructii, pentru desavarsiri. Se intampla des ca un copil sa spuna: "trebuie mai intai sa treaca asta".
Cel mai bine se evidentiaza actiunile planificate in activitatea creatoare. Copilul se gandeste inainte, isi programeaza ce vrea sa deseneze, sa modeleze sau sa construiasca, isi cauta mijloacele cele mai bune pentru a face  un lucru cat mai perfect. Incepe sa inteleaga valuarea si posibilitatile banului.

 

 

2. Obligatii si responsabilitati
Multi copii cer la aceasta varsta sa li se incredinteze mici sarcini si se bucura mult de aprecierea si lauda ce li se aduce daca au dat dovada de inventivitate, intelepciune etc.
Increderea pe care o aratam copilului reprezinta un stimulent puternic pentru dezvoltarea sa, care se va manifesta pozitiv odata cu scolarizarea. Doreste sa invete sa citeasca ceasul, literele alfabetului si cifrele. Este bine ca aceasta dorinta sa fie incurajata, dar copilul nu trebuie suprasolicitat.

 

 

3. Indoieli si critici
Incepe sa-si manifeste unele indoieli si sa exprime critici fata de lucruri considerate pana nu de mult ca fiind "bune". Parintii nu trebuie sa urmareasca sa mentina cu orice pret credinta in "Mos Craciun", "zana din poveste" etc., cand copilul lor a inceput sa se indoiasca de ele.
Adesea se intampla ca ascultand o poveste sa intervina cu remarci critice ca: "nu este posibil sa alergi pe apa, te ineci!" etc. Incepe sa se manifeste si spiritul autocritic. La aceasta varsta, copilul isi aprecieaza actiunile, prevede de exemplu cum vor reactiona parintii: cu laude, cu critici sau cu pedeapsa.
Jaloanele de interdictii date de parinti si educatori, ca si tot ce vede el la parinti, fixeaza primele schite de constiinta si devin linii directoare interioare ale propriilor sale actiuni. Copilul inclina sa accepte ca sigur valabile indrumarile date de parinti sau de educatoare si ii confera siguranta si sprijin.