Parintii sunt datori sa-si cunoasca sugarul!
La venirea pe lume, nou-nascutul este o fiinta cu totul dependenta. Capacitatile corpului si mintii sale se dezvolta lent si dupa o ordine bine stabilita. Aceasta dezvoltare este determinata de patrimoniul mostenit de copil si de influentele care se exercita asupra lui din afara. Trasaturile mostenite sunt cele mai importante. Ele determina dezvoltarea sugarului chiar de la inceput. Cand este vorba de dezvoltarea neuromotorie a nou-nascutului, unii sustin ca este vorba de o fiinta care nu are decat reflexe. Nu este posibil sa se afirme daca un nou-nascut este sau va deveni inteligent. Toate miscarile sunt automate si par necoordonate; cel putin in primele zile de viata sunt miscari reflexe, adica miscari care au ca scop conservarea vietii (de exemplu, miscarile de supt). Ele sunt fapte in care constienta nu ia parte deloc. Imediat dupa nastere, nou-nascutul nu manifesta vreun interes pentru ceva. in primele zile principala sa ocupatie este sa doarma si sa suga. Dupa cateva zile, el intoarce deja capul spre lumina, pe care la inceput o evita, reactioneaza la vocea mamei. Urmarind nou-nascutul, mama va nota in cursul primelor saptamani, multe mici semne care dovedesc ca are loc o "trezire": isi misca usor din cand in cand bratele si gambele, se intinde putin, increteste fruntea, emite mici zgomote sau bombaneli, deschide gura, schiteaza suptul. incetul cu incetul el devine mai indemanatic in a apuca sanul sau tetina. Sa nu se uite ca tonusul muschilor gatului este inca slab; capul trebuie sustinut bine, iar in timpul suptului trebuie sprijinit pe cotul mamei.

Pozitia corpului si a membrelor
a) Culcat pe spate, nou-nascutul la termen are o pozitie tipica cu cele patru membre indoite si simetrice.
Capul este de obicei intors intr-o parte, rezemat de planul patului cu obrazul drept.
Bratele sunt asezate langa corp, in stare de flexie (putin indoite din articulatia cotului).
Degetele mainilor sunt partial stranse, in pozitie de pronatie (cu palma in jos, usor deschisa), degetul mare fiind adus spre palma.
Membrele inferioare sunt flectate ("stranse") si rotate extern din articulatia soldului. Ele sunt indoite: coapsele pe abdomen, gambele pe coapse (prin flexia genunchilor), picioarele in flexie dorsala, degetele in flexie plantara ("cvadrupla flexie"). Atitudinea de flexie a membrelor, asemanatoare partial cu pozitia din uter, se datoreste tonusului crescut al muschilor flexori ai membrelor.
Unele mame sunt impresionate de rezistenta pe care o intampina cand incearca sa intinda (sa deflecteze) antebratul sau gamba; oricare din aceste segmente, coborat si intins de mama revine prompt la prima pozitie.
b) Culcat pe burta. Si in aceasta situatie domina pozitia in flexie. Soldurile sunt ridicate lasand intre planul patului si unghiul format de torace si coapse un spatiu inalt de 3-4 cm. Genunchii sunt situati sub trunchi sau langa acesta. Din a 2-a - a 3-a saptamana, nou-nascutul reuseste sa-si aseze capul pe o parte si il poate ridica pentru scurt timp pentru a-1 culca pe cealalta. Din cand in cand incearca sa faca miscari de tarare si sprijinul se face cu ajutorul degetelor mari de la picioare; aceste miscari se produc sau sunt mai active cand sunt atinse talpile picioarelor nou-nascutului.
c) Tractiunea din pozitia culcat pe spate. Apucand nou-nascutul de maini si tragandu-1 usor in sus si inainte, bratele se mentin in flexie (indoite), iar capul atarna pe spate.
d) Simetria. Pozitia si miscarile nou-nascutului sunt aproape simetrice. La unii se observa o slaba miscare a capului spre "partea preferata". Simetria atitudinii intre membrul drept si cel stang este aproape permanenta, fie ca este vorba de cele superioare, cat mai ales de cele inferioare.
in caz ca se observa o asimetrie dintre doua membre omoloage (respectiv dreptul cu stangul) aceasta poate avea o semnificatie patologica.

Copilul se naste cu anumite reflexe primitive, reactii automate la modificarile de mediu. Aceste reflexe dispar catre varsta de cateva luni, pe masura ce locul lor este luat de miscarile voluntare. Unele din aceste reflexe sunt de protectie, fiind necesare supravietuirii, altele reflecta comportarea care ar putea fi asemuita cu stadiile timpurii din evolutia omului. Daca o pisica cade de la inaltime, ea aterizeaza pe cele patru picioare, datorita reflexelor primitive de "redresare.
Exista o tendinta generala ca aceste reflexe primitive sa dispara catre varsta de 3 luni, care este varsta cand sugarul incepe sa faca miscari voluntare. El atinge aceasta etapa cand incepe sa doreasca si sa poata sa "faca ceva" singur. In jurul varstei de 3 luni exista o acalmie in activitatea motorie a sugarului deoarece miscarile automate se sting, iar miscarile voluntare de abia incep sa apara.
Nou-nascutul isi intinde tot corpul, departeaza bratele de torace, le intinde, deschide degetele, uneori tipa, intinde membrele inferioare!

Reflexul de agatare, de apucare a degetelor. Daca medicul (sau mama) trece degetul prin palma nou-nascutului, degetele acestuia se inchid brusc si cu atata forta, incat nou-nascutul poate fi ridicat uneori deasupra planului patului sau mesei pe care este examinat. Daca se trece degetul pe sub talpa piciorului nou-nascutului, se simte cum degetele picioarelor se flecteaza.
Reflexul punctelor cardinale se numeste astfel, deoarece modul sau de cercetare consta in mai multe stimulari succesive, aplicate in jurul gurii, in locuri situate conform punctelor cardinale; la colturile buzelor, apoi la partile din mijloc deasupra si dedesubtul buzelor. Limba si buzele se misca spre punctul atins, antrenand uneori si capul in aceasta miscare.

Mersul automat. Nou-nascutul este tinut de trunchi, sub brate, vertical, astfel incat picioarele sa atinga un suport solid. La contactul plantei cu suprafata mesei de examinare, membrul respectiv se flecteaza, iar celalalt se intinde. Cand acesta din urma atinge planul mesei, se flecteaza, iar primul se intinde. Din aceasta succesiune de indoire si intindere a membrelor inferioare, cu trunchiul usor aplecat inainte, rezulta o deplasare care sugereaza mersul denumit "mersul automat.
Raspunsul la durerea vie. La nou-nascutul mai putin vioi, cu reactivitate redusa, este indispensabil sa se masoare atingerea eventuala a sensibilitatii, al carei prag poate fi foarte ridicat sau foarte coborat. Pentru aceasta se ciupeste prelungit talpa piciorului. In mod obisnuit nou-nascutul raspunde prin retragere aproape imediata a piciorului excitat, urmata de flexiuni succesive ale gambei si ale coapsei; apoi apare tipatul si miscarea globala cu agitatie care se instaleaza imediat, pentru a se stinge progresiv, odata cu tipatul, in 3-5 secunde. Aceasta miscare poate fi oprita, ca si tipatul, prin mangaieri usoare si ritmice ale fruntii sau ale toracelui anterior.

Limbajul. Nou-nascutul poate emite putine sunete involuntare, laringiene sau guturale, mai ales noaptea. Tpa inaintea meselor, dar se linisteste de indata ce a fost hranit.
Contactul social. Nou-nascutul are un facies aproape imobil, peste care trece intermitent un "zambet" fara motiv vizibil. Uneori pare ca-si priveste mama sau pe examinator. Se sperie usor la zgomote. Activitatea motorie si miscarile "in masa" sunt diminuate cand atentia este deviata. Nou-nascutul poate fi calmat prin ridicare in brate, mangaiere, la auzirea unei voci cunoscute, la caldura contactului corporal si la alaptare. Cand este linistit, inchide si deschide ritmic gura.
Comportamentul emotional. Dupa 7-10 zile de viata, daca nou-nascutul este in stare de veghe si este linistit, poate fi examinat in bune conditii de catre medic. Nou-nascutul pare atent, cu ochii deschisi; din cand in cand apare un "zambet". Unii dintre ei se intrec parca pe ei insisi cand se "cauta" de catre medic reflexele arhaice.

Organele de simt
Ochii. Vazul
Ochii sunt complet formati la nastere. Aceasta inflamatie, asociata cu tendinta nou-nascutilor de a tine ochii inchisi, face ca examinarea ochilor sa fie dificila in primele zile. De abia dupa cateva zile, cand este ridicat in pozitie verticala, nou-nascutul poate deschide ochii. La nevoie se indeparteaza cele doua pleoape printr-o miscare blanda, incercand astfel sa se inspecteze globii oculari. in timpul suptului, la majoritatea nou-nascutilor ochii sunt inchisi. Daca din ochi se scurge puroi, pleoapele sunt lipite si tumefiate, iar conjunctivele sunt inflamate, inseamna ca s-a adaugat o infectie, care trebuie tratata cu grija. Inflamatia unilaterala este determinata de obicei de o imperforatie a canalelor lacrimale si necesita adesea consultul medicului oftalmolog.
Vazul Ochii reprezinta cel mai important instrument senzorial al sugarului. Cu ochii el cuprinde de la inceput lumea inconjuratoare, inainte de a o "apuca si pipai" cu mainile sale. El vede dar nu percepe. Privirea si viziunea unui obiect sunt prezente la majoritatea nou-nascutilor.
Simtul vazului este insa inegal dezvoltat la nou-nascuti, chiar de aceeasi varsta si durata de gestatie, cei nascuti la termen avand un simt vizual mai dezvoltat.
Asa cum s-a mentionat mai sus, in primele zile de viata nou-nascutul intoarce capul sau clipeste cand se proiecteaza brusc o sursa de lumina asupra ochilor sai. El poate tine ochii deschisi, dar nu "vede". Miscarile ochilor si pleoapelor nu sunt coordonate, un ochi poate fi deschis in timp ce celalalt este inchis; un ochi poate privi la dreapta, pe cand celalalt este intors spre stanga. La majoritatea nou-nascutilor acest strabism este intermitent, trecator si fara importanta. Se datoreste unei lipse de acomodare si de coordonare a musculaturii globilor oculari. Dispare in primele 6-9 luni de viata. Cercetarea privirii si vederii se face cu ajutorul unui obiect stralucitor sau colorat rosu-viu ori galben. De abia dupa varsta de 1 luna (uneori la 1-3 luni) sugarii au o privire mai neta, devin capabili de a intra in contact cu mama prin privire sau pot sa fixeze si sa urmareasca mai mult un obiect stralucitor situat lateral, miscat la distanta de circa 15-25 cm. in absenta unui obiect luminos, privirea nou-nascutului este vaga. Miscarile simultane, comandate de activitatea musculaturii globilor oculari reprezinta o mare incercare pentru orice nou-nascut.

Aparitia lacrimilor. Nou-nascutul tipa si plange fara lacrimi. in medie, lacrimile apar in jur de 3 saptamani La foarte putini nou-nascuti se observa lacrimi inainte de aceasta varsta. De subliniat ca iritatia conjunctivala datorita colirului instilat la nastere sau in primele zile poate declansa o secretie apoasa, precoce, asemanatoare cu lacrimile, dar care este trecatoare. De asemenea, perforatia canalelor lacrimale poate determina inrosirea si "lacrimarea ochilor". Medicul va consemna ziua in care apar lacrimile, moment ce este apreciat ca un progres in dezvoltarea si achizitiile nervoase ale copilului. in concluzie: Primele schimburi afective intre mama si nou-nascut sunt vizuale.

Urechile. Auzul
Examenul urechilor permite sa se aprecieze dimensiunile, forma, implantarea joasa, morfologia cutelor pavilioanelor, situatia conductului auditiv extern. Acest examen a luat, in ultimii ani, o importanta din ce in ce mai mare in cercetarea clinica a unei anomalii genetice.
Fatul aude sunetele si zgomotele incepand din a 6-a luna de viata intrauterina. El percepe senzatiile de echilibru inainte de senzatiile auditive care nu sunt transmise de la inceput decat pe calea conductelor osoase.
in uterul mamei, fatul aude zgomotele mediului exterior si pe cele ale lumii interioare. Zgomotele exterioare sunt reprezentate mai ales de vocea mamei si a tatalui. Zgomotele interioare sunt reprezentate de bataile inimii sale si ale mamei, de chioraitul intestinelor mamei, suflul rapid regulat al trecerii sangelui in aorta abdominala a mamei.
Dupa nastere, majoritatea nou-nascutilor normali reactioneaza la zgomotele grave. Intre a 3-a zi si a 30-a zi, nou-nascutul recunoaste vocea mamei sale. Recunoasterea vocii mamei nu este pusa in evidenta decat daca mama vorbeste copilului sau in mod obisnuit. Perceptia auditiva a sugarului tine de modul cum i se "adreseaza" mama (ton, cadenta, uniformitate, muzicalitate, frecventa etc.) si de acuitatea auditiva a fiecarui copil. Daca mama ii vorbeste fara nici o intonatie, cu o cadenta accelerata ca si cand ar citi un text incoerent si neinteresant, sugarul nu va fi "interesat" de vocea mamei.
In ceea ce priveste identificarea vocii mamei fata de vocea unei femei straine parerile sunt foarte diferite. Pe langa voce, o parte importanta o are expresia fetei. "Fata impasibila" face ca vocea mamei sa nu mai fie "interesanta" pentru copil. Daca o mama continua sa vorbeasca, dar inceteaza orice joc al mimicii, cu fata intepenita, copilul este dezorientat. Timp de cateva secunde, amplifica raspunsurile interactive, apoi vazand ca nu se mai intampla nimic, se opreste, nu se mai misca, nu mai fixeaza fata mamei, devine amorf.
Este bine ca mama, care ingrijeste copilul, sa-i vorbeasca tot timpul, sa-i cante daca are voce. Ea este prima care va observa cand sugarul aude; se linisteste cand o aude vorbind sau cantand, o fixeaza si o urmareste, preferand-o fata de persoane straine.

Simtul olfactiv (mirosul)
Nasul este, in general, mic, prezentand rareori, pe suprafata sa, pete alb-galbui.
La randul sau, mama recunoaste foarte timpuriu rnirosul copilului sau. Cu ochii legati, ea recunoaste mirosul camasutelor purtate de copilul sau.
Mirosul este prezent la nastere. Multi nou-nascuti intorc capul spre sanul mamei, inainte de a-1 fi atins, dupa mirosul laptelui si/sau corpului. Daca sunt despartiti pentru cateva zile de mama, unii o recunosc numai dupa ce sunt luati in brate si ii simt mirosul si formele corpului. La Leaganul de copii si in crese, unii sugari primesc sa suga numai de la mama lor. Este cunoscut faptul ca, daca o mama schimba apa de colonie cu care era obisnuit sugarul, acesta refuza sanul si chiar nu mai accepta sa stea in bratele ei.

Gustul
Organul gustului (mugurii gustativi localizati pe limba) se constituie foarte timpuriu in cursul vietii intrauterine. Chiar de la aceasta varsta, fatul prefera gustul dulce. Cu cat lichidul amniotic este mai dulce, cu atat fatul inghite din el mai mult. Daca mama este diabetica, nou-nascutul risca de a fi mare prin excesul de aport sanguin de zahar.
Gustul este relativ bine dezvoltat la nou-nascut. El deosebeste substantele cu gust placut (dulce) de cele cu gust neplacut (amar, acru, sarat); ultimele declanseaza o salivatie abundenta si grimase, in timp ce alimentele cu gust placut declanseaza reflexul de supt si inghitit. Daca mama consuma alimente care modifica gustul si/sau mirosul laptelui mamei (piper, ardei, ceapa, usturoi etc.), sugarul refuza sa suga.

Simtul tactil (pipaitul)
Pielea este organul senzorial cel mai intins si sugarul are nevoie sa fie luat si tinut in brate, leganat si mangaiat.
Simtul tactil apare foarte devreme in viata fetala; alaturi de alte functii senzoriale ca vederea si auzul, simtul tactil este foarte important dar greu de demonstrat. EI este asociat cu comunicarea prin auz si vedere. in perioada de nou-nascut si de sugar mai mare se socoteste ca simtul pipaitului constituie o forma de limbaj. Contactul cu pielea si caldura corpului mamei sunt stimulari foarte puternice. Adesea, mangaiatul si luatul in brate sunt suficiente pentru a opri tipetele sugarului. De altfel, acesta este in permanenta ingrijit pentru ca nu poate face nimic el insusi: este luat in brate, schimbat, desfasat, spalat, sters; i se curata urechile, ochii, nasul, gura; este imbracat; i se da sa manance, se alina, se reculca etc.
Contactul strans, caldura corpului si compresiunea locala exercitate asupra corpului copilului ("piele la piele") previn si/sau calmeaza colicile,
regurgitatiile si chiar varsaturile sugarului.
Sugarul simte blandetea, bruschetea si/sau stangacia gesturilor. ingrijirile corpului (tinut in brate, infasat si desfasat, baie etc. Unele tulburari ale comportamentului copilului, survenite mai tarziu, s-ar  explica prin lipsa de contacte cutanate intre mama si sugar. ingrijirile nou-nascutului acordate fara suflet, impersonale si unele brutale sau cu stangacie au consecinte negative asupra comportamentului acestuia: colici, dificultati la supt, regurgitari, tulburari de somn, episoade de agitatie sau de plans etc.
Pe langa alimentatie si ingrijiri corporale corecte, sugarul are nevoie de dragoste, pe care o primeste prin luat in brate, blandete, mangaieri si rabdare, "convorbiri" in timpul oricarei manevre de ingrijire, contact social si afectiv permanente.

Manifestari anormale
Motricitatea generala
a) Decubitus dorsal (culcat pe spate). Daca nou-nascutul sta intr-o pozitie de flexie prea accentuata sau de extensie, inert "intepenit" (corpul intins, fara vreo indoire a membrelor inferioare sau superioare) inseamna ca este vorba de o pozitie anormala.
b) Decubitus ventral (culcat pe burta). In aceasta pozitie, sugarul nu poate deplasa deloc capul, care ramane "cu barbia cazuta pe piept". Capul nu poate fi intors intr-o parte, sugarul nu poate respira liber (pericol de inabusire). Reflexe si reactii.
Toate reflexele si reactiile sunt fie exagerate, fie absente, fie asimetrice, chiar daca sunt respectate conditiile optime de examinare.

Motricitatea fina si adaptarea.
Spre sfarsitul primei luni de viata, in cazul unor urmari dupa suferinte din timpul sarcinii sau nasterii, sugarul respectiv creeaza impresia ca nu vede sau ca este surd, deoarece excitatiile nu sunt prelucrate la nivel central.

Limbajul si contactul social.
Nou-nascutul este prea linistit sau exagerat de agitat. Unii tipa continuu, altii nu plang deloc; prima alternativa creeaza ingrijorare in familie si determina prezentarea la medic. La acesta varsta se poate trece cu vederea ca sugarul are un con tact limitat cu lumea inconjuratoare. Orice mama care-si iubeste copilul are un "simt" special pentru aceasta "dificultate" de contact. Nu este exclus ca aceasta dificultate sa aiba la baza un deficit senzorial (de vedere sau de auz). De asemenea se poate constata ca sugarul anormal nu reactioneaza adecvat la incercarile de a fi calmat prin mangaieri, luat in brate, caldura, schimbat la alimentatie.