Ati uitat parola?
Ati uitat informatiile de logare?

Este intotdeauna dificil sa stii daca un copil este bolnav si mai ales un sugar. Micutul care pana acum te privea voios si fericit este iritabil, plangacios sau refuza sa manance.

 

Atentie, parinti, la semnele posibile de boala in primele trei luni de viata. Sugarul poate fi:- deosebit de iritabil sau nelinistit, prezentand o crestere a temperaturii luate intra-rectal;
- plange mai mult ca de obicei sau plansul difera de cel cu care ne-am obisnuit;
- pare anormal de linistit, somnoros sau apatic;
- refuza doua mese succesive sau nu cere de mancare o perioada mai mare de timp.

 

Reprezinta urgenta medicala atunci cand micutul:
- are temperatura mai mare de 38,50 C timp de peste 15 minute;
- plange intens, varsa si prezinta semne evidente de suferinta;
- are o frecventa respiratorie mai mare sau respira zgomotos;
- are o fontanela in tensiune;
- prezinta culori anormale ale pielii, cum ar fi paloarea sau inrosirea excesiva;
- are scaune apoase cu mucus, numeroase sau abundente.

 

Ulterior, sugarul poate prezenta si alte semne evidente de boala care trebuie diagnosticate:
- are vocea ragusita si tuseste uscat sau umed;
- manifesta dureri de gat cu probleme la inghitit;
- nasul este infundat cu secretie nazala apoasa sau purulenta;
- are varsaturi in jet, manifesta lipsa scaunului sau diaree;
- prezinta dureri la urinat, mictiuni frecvente sau urina este inchisa la culoare;
- are dureri abdominale;
- refuza alimentatia lichida si/sau solida;
- are eruptie cutanata insotita sau nu de mancarimi;
- se remarca marirea glandelor parotide (situate la unghiul mandibular, sub urechi) si a ganglionilor laterocervicali.

 

Medicul va fi consultat de urgenta atunci cand:
- copilul respira foarte zgomotos sau dificil;
- prezinta convulsii;
- are momente de pierdere a constientei;
- acuza o durere persistenta;
- are o eruptie cutanata purpurica sau cianotica.

In concluzie, daca aveti cea mai mica indoiala legata de starea de sanatate a sugarului este bine sa cereti consultul specialistului. Cu cat varsta copilului este mai mica, cu atat riscul aparitiei complicatiilor sau agravarii bolii este mai mare.