Ati uitat parola?
Ati uitat informatiile de logare?

Pielea nou nascutului este incomplet dezvoltata anatomic si functionai la nastere, stratul cornos este subtire, cu slaba legatura intre celule, ceea ce determina o permeabilitate cutanata mare. Dermul are o structura conjunctivala elastica slab dezvoltata, papilele dermice mici, capilarele sunt scurte si largi.

 

Pielea nou-nascutului la nastere este acoperita cu un strat unsuros, galbui numit vernix caseosa, prezenta mai ales in regiunea dorsala, piept, gat si la pliurile de flexie. Vernix caseosa este o substanta secretata de glandele sebacee si de celule speciale ale amniosului in ultimile luni de sarcina si contine glicogen, acizi grasi, colesterol si proteine. Acest strat protejeaza pielea fatului impotriva maceratiei de catre lichidul amniotic, are rol protector impotriva frigului, are un aport alimentar, exercita o actiune bactericida si antihemolitica. Nou nascutul nu se imbaiaza la nastere pentru a nu se inlatura efectul protector al acesteia, in mod normal vernix caseosa se resoarbe in cateva zile dupa nastere, lasand pielea cu o descuamatie furfuracee, in special pe abdomen, gat si membre. Daca o indepartam apare hipoprotrombinemie accentuata in ziua a 3-a dupa nastere.

Pielea nou nascutului are o culoare rosie intensa: eritemul fiziologic al nou nascutului - numai palmele si plantele raman albastrui. Eritemul nou nascutului se datoreste abundentei de vase capilare largi si scurte, imperfectiunii functiei vasomotorii, subtirimii epidermului din care lipseste patura cornoasa si pigmentul melanic.

 

Lanugo este un par fin cu aspect matasos de puf, care se desprinde spontan. El acopera pielea: fitului, persistand dupa nastere pe umeri, spate, frunte, radacina membrelor. Pe pielea nou nascutului se mai pot intalni nevi materni si pata mongola. Nevii materni sunt pete de culoare rosie, rau delimitate, pe pleoapa superioara, radacina nasului, regiunea occipitala. Se datoresc unor dilatatii capilare tranzitorii si dispar la vitropresiune. Dupa cateva luni dispar, lasand uneori pete brune.

 

Pata mongola este o pata albastra-violacee, variabila ca marime, localizata mai ales in regiunea sacro-lombara si nu are semnificatie patologica. Glandele sudoripare sun putin dezvoltate, iar secretia sudorala incepe aproximativ dupa 2 luni de viata, iar pH-ul pielii este neutru.

 

Glandele sebacee sunt bine dezvoltate la nastere mai ales pe barbie si aripile nasului unde se observa niste puncte alb-galbui, numite "miliaria sebacee" sau "milium facial". Milium facial reprezinta chisturi intradermice si intraepidermice produse prin retentia de sebum. Hormonii transmisi transplacentar induc hiperplazia temporara a glandelor sebacee in primele zile de viata. Unghiile prezinta striatiuni longitudinale, intrec pulpa degetelor la maini, iar la picioare abia o ating.

 

Cordonul ombilical este format dintr-o vena si doua artere cuprinse intr-un tesut conjunctivo - mucos denumit gelatina lui Wharton, acoperit de un ectoderm stratificat si de amnios. Dupa sectionarea cordonului, arterele ombilicale se retracta, iar vena ramane inca deschisa. Oprirea circulatiei in vasele ombilicale odata cu stabilirea circulatiei pulmonare este urmata de trombozarea si transformarea lor in cordoane fibroase. Cordonul ombilical trece in etapa de mumificare, formarea santului de eliminare si apoi caderea sa intre 6 si 10 zile de la nastere. Plaga ombilicala se epidermizeaza treptat de la periferie spre centru.  Cicatrizarea se termina in jurul saptamanii 3 de sarcina. Datorita refractiei vaselor, cicatricea ombilicala se infunda.